Blog

Home/Afectiuni umar/Umărul îngheţat

Umărul îngheţat

Sindromul umărului îngheţat

Umărul este cea mai mobilă articulaţie din corpul omenesc. Articulaţia umărului este alcătuită din capul humeral care se articuleaza cu scapula (omoplatul) la nivelul unei scobituri numite cavitate glenoida.  Cele două oase sunt menţinute în poziţie de ligamente, tendoane şi muşchi. 

Sindromul de umărul îngheţat (denumit şi capsulita retractila) presupune că ţesuturile moi din jurul articulaţiei umărului sunt mai îngroşate şi retractate. Când aceste ţesuturi devin iritate sau inflamate, ele se pot cicatriza. Ţesutul cicatrizat ocupă spaţiul din interiorul articulaţiei care este în mod normal folosit la realizarea mişcării. Prin urmare, o persoană cu sindromul umărului îngheţat are dureri moderate, dar are miscari limitate la nivelul umarului.

In fapt, miscarile la nivelul umarului sunt deosebit de complexe datorandu-se activitatii sincrone a mai multor articulatii: scapulo humerala, acromio-claviculara, sterno claviculara si a articulatiei dintre peretele toracic si omoplat.

Stabilitatea respectiv mobilitatea umarului se datoreaza raporturilor osoase precum si mijloacelor de cententie dintre acutia  (capsula articulara, tendon) respectiv musculatura centurii scapulare. Dintre acestea coafa (mansonul) rotatorie are un rol deosebit de important.

Articulaţia poate deveni inflamată din următoarele cauze:

  • Tulburări biochimice sau hormonale
  • Schimbări ale sistemului imunitar
  • Diabet. Persoanele cu diabet au un risc de trei ori mai mare să dezvolte sindromul umărului îngheţat decât restul populaţiei
  • Imobilizarea de lungă durată
  • Leziuni ale umărului (traumatism sau microtraumatisme repetate)
  • Operaţii anterioare

Simptomele umărului îngheţat

Semnele caracteristice ale umărului îngheţat sunt durerea şi pierderea amplitudinii articulare la nivelul umărului. Durerea poate debuta lent sau brusc. Pe măsură ce disconfortul şi pierderea amplitudinii articulare sunt mai accentuate, chiar şi treburile zilnice devin dificil sau imposibil de executat. 

Diagnosticarea sindromului de umăr îngheţat  

După efectuarea anamnezei, medicul va efectua examinarea fizică. Acesta va evalua gradul de afectare al articulaţiei. Este important să fie excluse alte boli care pot cauza simptome asemănătoare. 

Dacă boala nu poate fi diagnosticată doar pe baza examinării clinice, pot fi necesare alte teste, cum ar fi:

  • Radiografii. Acestea nu ajută dacă sunt afectate doar ţesuturile moi. Totuşi, dacă cicatrizările au fost cauzate de artrită, fracturi sau plăcuţe metalice inserate în timpul unor operaţii anterioare, acestea vor apărea la radiografii.
  • Imagistica prin rezonanţă magnetică  (RMN) arată ţesuturile moi. RMN poate fi folositoare dacă se suspectează o altă afecţiune a umărului, precum rupturi de coafă a rotatorilor.
  • Artrografia / Artro RMN. Se efectuează după injectarea unei substanţe de contrast în articulaţia umărului. Substanţa de contrast evidenţiază mai clar părţile componente ale articulaţiei, în special spaţiile strâmte unde apare ţesutul cicatrizat.

Tratamentul umărului îngheţat 

Se folosesc diferite tratamente în funcţie de gradul durerii şi de cât de mult afecteaza aceasta afectiune viaţa de zi cu zi.

Terapia fizică şi administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene îmbunătăţesc foarte mult situaţia pacientului. Scopul terapiei fizice este reprezentat de întărirea tendoanelor din jurul articulaţiei şi de întinderea capului articulatiei astfel încât mişcările să poată fi efectuate din nou.  Dacă timp de aproximativ şase luni nu se constată o îmbunătăţire semnificativă, abordarea trebuie să fie reevaluată. 

Tratamentul chirurgical al umărului îngheţat

Tratamentul chirurgical este efectuat folosind tehnicile minim invazive ori de câte ori este posibil.

Chirurgia artroscopică se poate folosi pentru a îndepărta ţesutul cicatrizat sau ciocurile osoase care interferează cu mişcarea articulaţiei. În acest tip de operaţie, se introduce în interiorul articulaţiei un fin instrument cu fibră optică. Artroscopia este folosită şi în scop de diagnostic, pentru a evalua starea articulaţiei. Artroscopia în scop terapeutic se foloseşte pentru a  îndepărta ţesutul cicatrizat sau ciocurile osoase. Dacă în timpul  intervenţiei se constată o ruptură a coafei rotatorilor, aceasta va fi refăcută în acelaşi timp. 

Kinetoterapia va fi diferentiata in functie de tipul afectiunii. In cazul in unui capsulitate in care s-a practicat sectionarea acestuia este indicata si recomandata initierea cat ai precoce si cat mai agresiva a mobilizarii umarului. In cazul rupturilor de coafa a rotatorilor (leziuni ale tendoanelor unor uschi care invelesc capul femural) se practica nizerarea acestora la nivelul osului si limitarea miscarilor (imobilizarea) pentru 4-6 saptamani.     

După aproximativ  14 zile de la operaţie, pacientul va reveni la medic pentru scoaterea firelor de la operaţie. Până atunci, locul inciziei trebuie să fie curat, uscat şi acoperit.  

În aproximativ trei luni după ce pacientul poate executa fără durere întreaga gamă de mişcări articulare, el va începe un program de întărire a muşchilor care susţin articulaţia umărului.